Lucrarea “Omul de nădejde”, editată la Editura Caselor naționale (București), în 1937, semnată Glim, a fost întocmită de către generalul de divizie în rezervă Ion Manolescu, secretar general al O.E.T.R. (Oficiul de Educație a Tineretului Român) și președinte activ al Caselor Naționale.
Înființat prin lege la 07.05.1934, O.E.T.R. avea drept scop crearea unei organizații de stat pentru educarea tineretului, pe baza modelului german “Hitlerjugend” (“Tineretul hitrlerist”), Oficiul reușise integrarea diverselor organizații de tineret (inclusiv “Cercetășia”) și crearea unei noi (“Straja Țării”), fiind desființat în 1937, când “Straja Țării” devenise singura organizație de stat pentru tineret.
Lucrarea expusă reprezintă o redare a icoanei vii a unei vieți trăite între reprezentanții muncitorimii din toate clasele, activitatea cărora “se încadra între muncă, cinste, credință și ideal”.
Recomandând-o “tuturor învățătorilor” din toate județele țării (“fără însă să o impună nimănui”), reprezentantul Revizoratului școlar al județului Cluj, inspectorul revoluționar școlar V. Chintoanu, afirma, în “Adresa 1061/1937 către Directorii școlilor primare de Stat din orașul și județul Cluj”: cartea generalului Ion Manolescu, în care autorul pledează pentru necesitatea implicării școlii, societății și familiei în procesul de schimbare a mentalității greșite a tineretului, “ar aduce un real folos tineretului școlar prin gândirile și sentimentele exprimate”.
Născut la 09.04.1869, în Breaza de Sus, jud. Prahova, după absolvirea liceului “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, Ion Manolescu și-a satisfăcut stagiul militar (10.03.1887 – 01.06.1889) în cadrul Regimentului 2 Artilerie. Decis să servească cu credință Armata, s-a înscris la Școala Militară de Ofițeri pe care a absolvit-o în grad de sublocotenent, fiind repartizat, în calitate de stagiar, la Regimentul 7 Prahova, unde a condus școala recruților.
În 1899 a fost avansat la gradul de locotenent, continuând să conducă, cu fermitate, procesul de instrucție a ostașilor. În același an, la recomandarea comandantului unității, col. Georgescu, a fost înmatriculat la Școala Superioară de Război, timp de doi ani situându-se printre primii ofițeri-elevi, atât la cursurile teoretice, cât și la temele practice.
După absolvirea Școlii Superioare de Război, a fost repartizat, în stagiu, la Marele Stat-Major, condus de către generalul de brigadă Nicolae Tătărăscu.
A activat în cadrul Secției Operații și Mobilizare, dovedind afinități în exercitarea lucrărilor statului-major.
În 1906, a efectuat un stagiu la Regimentul 7 Infanterie Prahova și la Regimentul 2 Artilerie, în funcție de comandant de baterie. Avansat în grad de căpitan, în 1906 a fost repartizat la Corpul 3 Armată, Secția Operații, timp de 3 ani impresionând cadrele din această mare unitate prin cunoștințele vaste și iscusința în realizarea lucrărilor.
În perioada 1910 – 1911, căpitanul Manolescu a activat în cadrul Biroului Operații al Batalionului 2 Vânători (Infanterie) “Regina Elisabeta”.
Avansat la gradul de maior în 1912, a fost repartizat la Regimentul 40 Infanterie “Călugăreni” Giurgiu, în funcția de șef al Biroului Operații. Iar după doar 4 luni, a fost repartizat la Școala Militară de Ofițeri Infanterie, în funcție de comandant al batalionului de elevi și profesor de pedagogie.
În perioada iunie – septembrie 1913, a participat, cu Divizia 5 Infanterie Buzău, la al doilea război balcanic, deținând funcția de șef al statului-major. Revenit, la 01.10.1914, la școala militară, până în 1915, a fost profesor de pedagogie militară, iar din 1915 (avansat locotenent-colonel) – a activat în cadrul Statului-Major al Corpului 2 Teritorial și la Marele Stat-Major.
La 15.08.1916, a fost mobilizat, în funcția de șef al Statului-Major al Diviziei 12 Infanterie, elaborând planuri de operații pentru acțiunile desfășurate în Dobrogea și Câmpulung-Muscel, la propunerea comandantului Diviziei, gen. Traian Moșoiu, fiind avansat, la 01.04.1917, la gradul de colonel. S-a remarcat prin clarviziunea elaborării planului de operații pentru luptele de la Mărăști.
În perioada 01.08.1917 – 01,02.1918, a fost șef al Statului-Major al Corpului 4 Armată, iar apoi, până la 01.07.1918 – șef al Statului-Major al Armatei a 2-a Române. Ulterior, o fost Comandant Militar General al Basarabiei, iar din 1919 – a activat în cadrul Inspectoratului Tehnic al Învățământului Militar.
Avansat general de brigadă, Ion Manolescu a fost secretar general la Ministerul de Război, trecând în rezervă la 01.04.1929.
În perioada 1923-1929, generalul Ion Manolescu a fost director al Societății “Mormintele Eroilor”. Înființată în 1919, din inițiativa Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului de Război, în 1927 aceasta a fost transformată în Societatea “Cultul Eroilor”, având următoarele obiective: a) identificarea locurilor de înhumare a ostașilor căzuți în luptele purtate în anii 1916-1921 și reînhumarea acestora în cimitirele eroilor; b) ridicarea monumentelor istorice pe locurile desfășurării bătăliilor, în localitățile urbane și rurale; c) educarea tinerilor în spiritul dragostei pentru patrie, al respectării tradițiilor de luptă și de muncă ale poporului român.
În timpul desfășurării serviciului în armată, a fost decorat cu mai multe ordine și medalii militare: Ordinul “Coroana României”, cu spade, în grad de cavaler; Ordinul “Coroana României”, cu spade, în grad de ofițer; ordinul “Steaua României”, în grad de ofițer; medalia jubiliară “Carol I”; medalia “Avântul Țării”, “Medalia jubiliară pentru 25 ani de serviciu”, medalia “Victoria”, medalia “Crucea Comemorativă 1916-1918”, cu barete; medalia “Răsplata Muncii pentru Învățământ”.
Preocupat de timpuriu de psihologie și pedagogie, generalul de brigadă Ion Manolescu a scris frecvent articole în “Revista Infanteriei” și “România Militară”, abordând cu iscusință diverse aspecte ale vieții militare.
A debutat, ca editorialist, cu broșura “Cauza Cauzelor” (1909), continuând cu “Studiu critic asupra nestatorniciei legilor militare”, “Armata în fața noului curent de cultură”, “Metodele Vechi, Metodele Noi și Armata”, “Noțiuni de psihologie și pedagogie cu aplicațiuni la educațiunea în armată”.
Experiența din tranșee l-a ajutat să devină istoric al războiului: în 1912, a debutat ca scriitor, descriind războiul ruso-japonez din 1904-1905, la data apariției lucrarea fiind considerată cea mai documentată lucrare pe această temă.
Începând cu 1921 a publicat mai multe cărți de istorie: “Războiul din 1856”, “Războiul franco-german din 1870-1871”, “Războiul româno-ruso-turc din 1877” și “Războaiele principale în legătură cu Istoria Universală”.
În 1924, a publicat, în colaborare cu maiorul C. Găvănescul, un tratat în patru volume intitulat “Războiul cel mare, 1914-1919”, precum și lucrarea “Operațiunile pe apă de pe toate teatrele de operațiuni navale din 1914-1919”.
Până la trecerea în neființă, în 1946, a publicat, în medie, câte o carte pe an, scriind despre ceilalți combatanți, dar din modestie nu și-a scris memoriile de război.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte (online) “Omul de nădejde”, propunându-vă familiarizarea cu una dintre cele mai captivante “radiografii a societății”. din perioada reflectată.
Vă dorim lectură și vizionare plăcută!