Expoziția temporară “Volume despre revoluția franceză în Biblioteca poetului Octavian Goga”

(19.05.2025 – 19.06.2025)

O serie de revolte sociale-politice radicale din Franța, în perioada anilor 1789-1799, intrate în istorie ca Revoluția franceză, au afectat profund istoria modernă a “Hexagonului”, ​​marcând, pe de o parte, declinul puternic al monarhiei și bisericii, iar, pe de altă parte, apariția democrației și naționalismului.

Criza financiară cauzată de trei războaie anglo-franceze costisitoare și câțiva ani cu recolte proaste au crescut resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și aristocrația, suscitând solicitări insistente de schimbare și reforme formulate după idealurile iluministe.
 
Asaltul asupra Bastiliei, aprobarea Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului, marșul femeilor către Versailles; desființarea feudalismului, a taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale (04.08.1789); luptele pentru aplicarea reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei; insurecția de la 10.08.1792 – toate aceste evenimente istorice au condus la proclamarea primei republici franceze (21.09.1792), care a luat sfârșit odată cu declararea lui Napoleon Bonaparte ca împărat (1804). Autoproclamarea ulterioară a acestuia drept împărat a pus efectiv capăt Primei Republici Franceze, dând naștere Primului Imperiu Francez.

Un moment decisiv pentru istoria poporului francez şi chiar pentru istoria Europei, Revoluția franceză a marcat crucial ruptura de Vechiul Regim, subminând dominația monarhului și a Bisericii asupra statului de ideea libertății, egalității şi fraternității.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția temporară “Volume despre revoluția franceză în Biblioteca poetului Octavian Goga”, în cadrul căreia sunt prezentate 4 volume dedicate Revoluției Franceze, volume editate la Paris, în 1839.

Exponatele din Sala de expoziții temporare a Muzeului pot fi admirate în perioada 19.05.2025 – 19.06.2025, de marți până duminică, între orele 09.00 – 17.00.

Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!