Diplomatul și omul politic belgian de rang înalt, Baronul Eugène-Napoléon Beyens (Paris, 24.03.1855 – Bruxelles, 03.01.1934), fiul diplomatului Eugène Beyens, cunoscut pentru rolul de șef al diplomației belgiene în timpul Primului Război Mondial (1915–1917), de ambasador la Berlin și la Vatican, este și autorul unor memorii despre diplomația europeană premergătoare războiului.
După ce lucrase cu tatăl său din 1877, a fost trimis la Madrid timp de un an, apoi devenise secretar al regelui Leopold al II-lea, se alăturase tatălui său la Paris și fusese numit “însărcinat cu afaceri” în timpul bolii acestuia. A fost apoi detașat la Teheran (1894) și București (1896–1906), în 1910 devenind șef de cabinet al regelui Albert I, cu titlul de “Ministru de la Maison du Roi” (Ministrul Casei Regale), titlul unui înalt funcționar în Franța vechiului regim, responsabil cu administrarea curții, securitatea regală și afacerile interne ale regiunilor pariziene.
Începându-și cariera diplomatică în calitate de atașat la Paris, din 1912 până la izbucnirea Primului Război Mondial a activat în cadrul Ambasadei belgiene la Berlin, în momentele cruciale ale conflictului (iulie 1915 – august 1917) conducând diplomația belgiană, inclusiv în guvernul în exil prezidat de Charles de Broqueville.
În 1914 a trebuit să primească declarația de război din partea germanilor, pentru realizările sale politice și diplomatice, la 26.07.1915 acordându-i-se titlul onorific de ministru de stat (ministru fără portofoliu) în guvernul prezidat de Charles de Broqueville.
După o remaniere a Cabinetului, ocupase funcția de ministru de externe în guvernul în exil al lui de Broqueville (18.01.1916 – 04.08.1917), între anii 1921-1925 conducând misiunea diplomatică a Belgiei la Vatican.
În 1920, la propunerea lui Hymans, Liga Națiunilor îi încredințase o misiune importantă: împreună cu Galonder (fost președinte al Confederației Elvețiene) și Elkus (fost ambasador al SUA), Eugène-Napoléon Beyens fusese însărcinat să clarifice la fața locului problema Insulelor Åland (o provincie autonomă și demilitarizată din sud-vestul Finlandei, insule situate la intrarea în Golful Botnic, centrate gravitațional la circa 40 de km. de coasta Suediei și la 25 km. față de coasta Finlandei), suveranitatea cărora fusese contestată de către Suedia și Finlanda.
La întoarcerea din această misiune, a fost numit, la 31.07.1921, ambasador pe lângă Papa Benedict al XV-lea (căruia îi urma să-i succeadă Papa Pius al XI-lea, câteva luni mai târziu), rămânând în această funcție până la pensionarea sa, în 1925.
În septembrie 1923, a fost, de asemenea, delegatul Belgiei la cea de-a 4-a sesiune a Ligii Națiunilor de la Geneva.
Creând o comisie diplomatică care să-l consilieze cu privire la problemele esențiale de politică externă referitoare la Belgia, ministrul afacerilor externe Émile Vandervelde i-a încredințat președinția acesteia baronului Beyens, pe care-l cunoscuse în timpul războiului, având față de el un respect deosebit. După revenirea la funcția de ministru de externe, Hymans îl vizitase din nou pe baronul Beyens, numindu-l președinte al juriului pentru examenele competitive de admitere în profesiile diplomatice și consulare.
În 1925, a devenit membru corespondent, iar în 1933 membru cu drepturi depline al Academiei Regale de Științe, Litere și Arte Frumoase din Belgia (Clasa de Litere și Științe Morale și Politice). În 1934, și-a scris memoriile (“Patre ans à Rome, 1921–1926”), împărtășindu-și experiențele ca ambasador în Italia și amintirile despre întâlnirile cu Benito Mussolini, între anii 1921-1926.
Este autorul mai multor lucrări istorice, opera care-i aduse alegerea ca membru al Academiei Regale a Belgiei (1916) fiind “Germany before the War” (“Germania înainte de război”): o amplă analiză a relațiilor internaționale: o relatare istorico-diplomatică care oferă o perspectivă oculară asupra climatului politic și social-economic al Imperiului German în anii imediat precedenți Primului Război Mondial.
Memoriile baronului Beyens (intitulate “Deux années à Berlin, 1912-1914”) merită un loc cu totul special printre cele ale politicienilor și diplomaților care, bazându-se pe amintirile lor, caută să descopere cauzele și responsabilitățile marelui război. Nefiind rigide la mijloc, acestea reprezintă nu simple notițe zilnice, ci relatări bazate pe rapoartele sale diplomatice din acea perioadă, analizate retrospectiv pentru a reconstrui marșul spre război, relatări pe care ministrul plenipotențiar la Berlin (echivalentul ambasadorului) le trimitea cu regularitate guvernului său în scurții ani (1912-1914) în care reprezentase Belgia în capitala Germaniei.
Publicată în două volume, în 1931, această relatare oferă o analiză directă atât a tensiunilor diplomatice crescânde, cât și a atmosferei din “patria poeților și a gânditorilor” pe măsura apropierii conflictului.
Ca reprezentant al unei țări neutre (Belgia), Beyens observă politica germană cu un anumit grad de obiectivitate, deși preocupat de agresiunea Imperiului German. Reflectând ascensiunea țării (descriind o Germanie dinamică, puternică industrial și militar, dar, totodată, obsedată de teama încercuirii), diplomatul analizează mentalitatea societății berlineze și a clasei politice, remarcând atât un sentiment pro-german agresiv, cât și o încredere în victorie.
Reliefând mai multe portrete ale liderilor germani (în special, ale împăratului Wilhelm al II-lea), dar și implicațiile neutralității belgiene, în plan diplomatic cartea oferă o analiză a modului de gestionare a relațiilor interstatale, accentuând, în defavoarea acțiunilor militare directe, tacticile de negociere, corespondența oficială și manevrele de culise.
Relatând despre crizele succesive care au dus la acest război, inclusiv impactul evenimentelor de la Agadir (1911) și asasinatul de la Sarajevo (28.06.1914), Beyens tratează imersiunea la Berlin și ruperea relațiilor diplomatice în vara anului 1914.
Considerată o sursă cheie pentru istoria relațiilor internaționale din “Belle Époque” (“Epoca Frumoasă”), o perioadă de pace, prosperitate și efervescență culturală în Europa, între 1871 și 1914, perioadă caracterizată prin optimism, inovații tehnologice (telefon, automobil, cinematograf), artă (Art Nouveau) și rafinament, lucrarea oferă o analiză aproape exhaustivă a modului de percepere de către diplomați a pericolelor înaintea izbucnirii ostilităților, reprezentând un document esențial pentru înțelegerea climatului politic din Berlin în ajunul Primului Război Mondial.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția de carte online “Memoriile Baronului Eugène-Napoléon Beyens în Biblioteca poetului O. Goga”, oferindu-vă spre lectură șu vizionare memoriile baronului Beyens (intitulate “Deux années à Berlin, 1912-1914”).
Vă dorim lectură și vizionare plăcută!