(16.03.2026)
Unul dintre cei mai importanți romancieri și gânditori ai lumii și dintre cei mai de seamă scriitori din “perioada de aur a literaturii ruse”, un reprezentant de seamă al realismului rus, Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nikolaevici Tolstoi) s-a născut la 28.08/09.09 1828, la Yasnaya Polyana, Gubernia Tula, Imperiul Rus, într-o familie nobilă.
Manifestându-se în calitate de eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți membri ai acestei vechi familii aristocratice rusești, interpretările sale literare privind învățăturile etice ale lui Iisus Hristos făcându-l să devină, spre sfârșitul vieții, un fervent comentator al învățăturilor Fiului lui Dumnezeu, în sensul lor social, pacifist și nemediat de vreo putere lumească.
Viața autorului a două dintre cele mai faimoase romane din literatura universală, “Război și pace” (o epopee istorică ce explorează societatea rusă în timpul războaielor napoleoniene) și “Anna Karenina” (o analiză psihologică profundă a pasiunii și convențiilor sociale), a fost marcată de o evoluție spirituală radicală, trecând de la succesul literar și viața de aristocrat la o formă austeră de creștinism și o filozofie non-violentă.
În a doua parte a vieții, a devenit un influent gânditor religios și moralist, susținând simplitatea vieții și rezistența non-violentă (idei care l-au influențat mai târziu pe avocatul indian Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente).
Decedat la 07/20.11.1910, la vârsta de 82 ani, în mica gară Astapovo (actuala Lev Tolstoi), din cauza pneumoniei contractate în timpul unei călătorii precipitate. Conform dorinței sale, a fost înmormântat pe domeniul său din Iasnaya Polyana (regiunea Tula), efigia lui fiind imprimată pe o monedă rusească din aur. Cunoașterea vieții sociale a Rusiei țariste devenind pentru L. Tolstoi una dintre principalele preocupări, spre sfârșitul ultimului deceniu al sec. al XIX-lea, când se afla deja în plină glorie literară, a scris romanul „Învierea” (1889-1899), firul epic al căruia se țese în jurul personajului central, al nobilului Dmitri Ivanovici Nehliudov, un prinț trecând pe calea renașterii morale, un nobil aflat în căutarea mântuirii de un păcat al tinereții, tânjind după o viață nouă.
Recunoscându-și vinovăția pentru soarta Katiei Maslova (fiica unei menajere necăsătorite care locuia cu mama ei, la 16 ani îndrăgostite de D. Nehliudov cu care se sărutase, din greșeală, în spatele unui tufiș de liliac, în timp ce se jucau), el renunță la viața sa seculară obișnuită, încercând să-și ispășească păcatele ajutându-i pe cei condamnați, renunțând la proprietatea sa și căutând adevărul spiritual.
În urma publicării romanului (1900), ultimul scris de autor, L. Tolstoi a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă (acesta fiind cel mai cel mai celebru caz de excomunicare din corpul creștinilor aflați sub autoritatea Patriarhiei Moscovei), Sinodul îndepărtându-l din cauza ideilor sale teologice care criticau dogmele, tainele bisericești și instituția în sine. Deși adesea numit excomunicare, actul a fost mai degrabă un anunț al autoexcluderii sale, Biserica retrăgându-i calitatea de membru până la renegarea ideilor sale.
Promovând în roman o interpretare proprie a creștinismului, L. Tolstoi respinsese divinitatea lui Iisus și structurile bisericești, în consecință Sfântul Sinod declarând, într-un decret oficial, desprinderea lui L. Tolstoi de orice comuniune cu Biserica Ortodoxă și refuzând, ulterior,
ridicarea acestui act (inclusiv după decesul scriitorului), menținând poziția că acesta murise în afara comuniunii.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte online “«Învierea» lui Lev Tolstoi în Biblioteca poetului O. Goga”.
Vă dorim vizionare plăcută!