(Báró Eötvös József egyedi könyvkiállítása)
Baronul maghiar Eötvös József (03.09.1813, Buda – 02.02.1871, Pesta) este cunoscut atât pentru activitatea sa în cele două mandate de ministru al cultelor și învățământului, cât și pentru operele sale literare, numele acestui politician liberal și scriitor romantic fiind uneori anglicizat ca Joseph von Eotvos.
Un critic al relațiilor feudale din Ungaria și un pionier al liberalismului maghiar (care a introdus învățământul obligatoriu în 1868 și a luptat pentru drepturile civile ale evreilor), Eötvös József a devenit o figură importantă a mișcării reformiste maghiare, cu idei progresiste. A debutat cu scrieri cu accent social (inspirate din călătoriile sale), precum “A karthausi” (“Cartagineanul”) (1839–1841), fiind și autorul romanelor “A falu jegyzöje” (“Grefierul satului”) și “Wegry w 1514 r.” (“Ungaria în 1514”), operele sale combinând elemente romantice cu cele realiste și, totodată, criticând viciile elitelor locale și relațiile feudale. Începând cu anul 1841, spre nemulțumirea majorității opiniei publice, s-a pronunțat pentru emanciparea evreilor din Ungaria. La inițiativa sa, în 1848, Parlamentul Ungariei a adoptat legea pentru egalitatea în drepturi a evreilor, punerea căreia în aplicare s-a lovit de opoziția cercurilor naționaliste, legea fiind abrogată după înfrângerea Revoluției Maghiare din același an. În urma divergențelor de opinie cu radicalul Lajos Kossuth s-a retras la München, după Patenta din Februarie revenind în Ungaria ca adept al loialiștilor care preconizau reconcilierea cu Austria. Unul din colaboratorii fideli ai lui Ferenc Deák, împreună cu acesta și cu István Széchenyi, în perioada de tranziție (1860-1867), în care s-a căutat o soluție pentru organizarea internă a Imperiului Austro-Ungar (după înfrângerile austriece și revoluția din 1848-1849), a constituit “fracțiunea liberală” (“fracțiunea pacifistă”), care-și dorea un acord cu Austria, făcându-i opoziție “fracțiunii radicale” (conduse de Kossuth Lajos), care stigmatiza orice compromis cu Viena.
În perioada 18.03.1866 – 02.02.1871, a deținut funcția de președinte al Academiei Maghiare de Științe (în maghiară: Magyar Tudományos Akadémia), cea mai înaltă instituție științifică din Ungaria.
În calitate de ministru al educației, József Eötvös a susținut înființarea la Cluj a unei universități cu predare în limbile maghiară, română și germană. Compromisul austro-ungar din februarie 1867 (acordul prin care s-a fondat dubla monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph și o delegație maghiară condusă de Ferenc Deák) i-a oferit Ungariei o independență internă semnificativă, un parlament și un guvern propriu, menținând, însă, afacerile externe, militare și financiare în comun cu Austria. Această reușita marcase sfârșitul absolutismului, inaugurând o nouă epocă în istoria Ungariei.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte (online) a Baronului Eötvös József.
Prima carte expusă, “Kelet népe és Pesti hirlap / Reform” (“Ziarul oamenilor din Est și Pesta / Reformă”), apărută în publicația “Reform”, remarcă seria anterioară a articolelor politice despre evenimentele din 1848-1849 (culegere de articole intitulată “Oamenii din Est”). Referindu-se la diversele clase ale națiunii, la legislația și la administrația publică de atunci, lucrarea analizează mai multe aspecte ale vieții social-politice, inclusiv: incompatibilitatea cu progresul a sistemului județean și motivele aducerii frecvente a acestuia în discuție publică; sistemul județean ca instrument constituțional; argumentarea necesității îmbunătățirii sistemului județean; condițiile reformei și ale centralizării; modalitățile de implementare a reformei.
Cea de-a doua carte, “Tanulmányok” (“Studii”), conține o serie de articole ale diferitor autori despre Colegiul “József Eötvös”, și anume: istoria Colegiului (primele decenii – 1895-1927 și anii 1957-1984); aspecte ale formării specialiștilor în domeniul istoriei, filologiei, al istoriei literaturii; modalități de studiere a filologiei clasice, a limbilor străine, a științelor naturii; comunitatea absolvenților și comunitatea
prietenilor acestei instituții de învățământ. Un articol dedicat istoriei acesteia conține mai multe fotografii vechi ilustrând diverse perioade ale activității Colegiului.
Vă dorim vizionare plăcută!