Noaptea Muzeelor

La 18 mai 2024, sărbătorim cea de-a 20-a ediție a “Nopții Muzeelor”, un eveniment cultural de succes european desfășurat la nivel internațional, inițiat de către Ministerul Culturii si Comunicării din Franța si patronat în prezent de către Consiliul Europei, UNESCO si Consiliul International al Muzeelor (ICOM).

În această seara, numeroase muzee si instituții culturale din zeci de țări europene își vor aprinde luminile, deschizându-și porțile, până noaptea târziu, pentru numeroșii vizitatori.
Organizat de către Rețeaua Naționala a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO), evenimentul cultural reprezintă o modalitate de marcare a identității noastre culturale europene.

Tradițional, Muzeul Memorial “Octavian Goga” (instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj) organizează, cu acest prilej, o serie de evenimente culturale.

Programul “Nopții Muzeelor” din 18 mai 2024 începe, la 16.00, cu oficierea, la “Mausoleul Iubirii”, în colaborare cu Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului” (Ciucea), a parastasului cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului, publicistului și politicianului Octavian Goga.

După momentul liturgic solemn pentru odihna decedatului, va începe programul cultural-artistic. Participanții la eveniment se vor bucura de câteva momente lirice de excepție, prezentate de către membrii Cenaclului literar-artistic “Sublim” (cenaclu lansat la Muzeul de la Ciucea) și ai Cenaclului literar-artistic al cadrelor didactice “Octavian Goga” din Cluj-Napoca, dar și de câteva momente artistice susținute de către elevii Școlii Gimnaziale de Muzică “Augustin Bena” (Cluj-Napoca) și ai Școlii Gimnaziale “Octavian Goga” (Ciucea).

În cadrul evenimentului cultural menționat, pe lângă cele permanente, vizitatorii Muzeului vor putea admira 3 expoziții temporare, organizate cu această ocazie:
  1. Expoziția de documente, fotografie și artă plastică “Octavian Goga. O viață și o operă în slujba ideii naționale”;
  2. Expoziția de carte “Lumina și cântul” (volume de poezie, publicistică, piese de teatru și traduceri ale poetului O. Goga);
  3. Expoziția comemorativă de fotografie, documente și carte “Îmi cântă moartea la fereastră”.
Dedicată personalității lui Octavian Goga, tema “Nopții Muzeelor” din acest an este “Octavian Goga ca și fapt divers”, iar acțiunea în sine (care va începe la ora 17.00) va conține discursul cu aceeași denumire, discurs susținut de către istoricul, scriitorul și jurnalistul Felix OSTROVSCHI.
Intrarea la eveniment este liberă.

La nivel internațional, în noaptea menționată, milioane de europeni vor sărbători acest eveniment cultural de o importanță deosebită, împreună cu prietenii și familiile.

Anul trecut, doar în județul Cluj circa 36.000 de persoane s-au alăturat participanților la acest extraordinar eveniment cultural internațional care atrage, an de an, un număr impunător de vizitatori și simpatizanți.