Scriitorul, poetul, jurnalistul, istoricul, romancierul, biograful, satiricul (pamfletistul) și omului de stat francez Charles Jean-Baptiste Jacquot (19.11.1812 – 13.02.1880), care a scris sub pseudonimul Eugène de Mirecourt, este cunoscut în istoria literară în special pentru atacurile sale vehemente și polemicile zgomotoase cu marile personalități ale vremii sale, fiind considerat cel mai înverșunat critic al autorului de romane istorice de aventuri Alexandre Dumas (24.07.1802 – 05.12.1870).
S-a născut în comuna franceză Mirecourt (situată pe râul Madon), localitate recunoscută internațional drept capitala istorică și globală a fabricării instrumentelor muzicale cu coarde (în special, viori) și a arcușurilor, o tradiție datând din jurul anului 1602.
Strămoșii săi se ocupaseră, de multă vreme, cu mici activități meșteșugărești sau comerciale: tatăl său (Nicolas Jacquot) era brutar, bunicul – hangiu, iar străbunicul – fierar.
Deși, la dorința mamei sale (Marie-Joséphine Petit-Jean), s-a decis să primeaască o educație religioasă, intrând într-un seminar (unde dăduse dovadă de o mare aptitudine), la finalizarea studiilor, perspectiva preoției nu i se păruse deloc atrăgătoare. Astfel, în loc să se alăture ordinului trapist (un ordin monahal catolic de o austeritate deosebită, apărut în sec. al XVII-lea ca o ramură reformată a cistercienilor), s-a mutat la Paris, pentru a-și încerca norocul într-o carieră literară.
Unele dificultăți inițiale îl determinaseră să lucreze meditator și instructor școlar la Chartres, deși această profesie nu-i era pe plac.
În 1838, s-a căsătorit cu fiica unui soldat din Garda Națională, la scurt timp după aceea debutând în câteva publicații pariziene de mică anvergură (semnând articole de actualitate sub pseudonimul Eugène de Mirecourt).
Mai târziu, mutându-se la Nancy (un oraș elegant situat în nord-estul Franței), provincia istorică Lorena (astăzi parte a regiunii Grand Est), în colaborare cu savantul și orientalistul Leloup de Charroy, a publicat lucrarea în trei volume “La Lorraine” (1839-1840), care i-a adus o oarecare notorietate.
În acea perioadă, a început să scoată la iveală numeroasele colaborări de care s-a folosit Alexandre Dumas (tatăl) în seria de romane publicate sub numele său. În pamfletul “Fabrique de Romans: Maison Alexandre Dumas & Cie” (1845), Mirecourt a atacat și a denunțat modul de lucru al scriitorului, acuzându-l de “literatură industrială”: folosirea, în scopul producerii în masă a romanelor de succes sub propriul nume a scriitorilor-fantomă (“nègres littéraires”)1, cum ar fi autorul francez Auguste Maquet, cunoscut în calitate de colaborator principal al romancierului, co-scriind lucrări precum “Contele de Monte Cristo” și “Cei trei mușchetari”, iar la întoarcerea la Paris – romanele istorice “La Famille d’Arthenay” (“Familia d’Arthenay”) și “Lieutenant de la Minerve” (“Locotenentul de pe Minerve”).
Întrucât a folosit un limbaj injurios, denigrator și deliberat rasist cu privire la înfățișarea, mirosul, moralitatea și natura “neagră” a lui Dumas, acesta din urmă a depus o plângere, Mirecourt fiind condamnat la 6 luni de închisoare și la plata unei amenzi.
Ulterior, publicase mai multe romane, scriind, împreună cu dramaturgul, actorul și directorul de teatru francez de origine elvețiană Jean Marc Louis Fournier (cunoscut sub numele de Marc Fournier), o piesă de teatru intitulată “Mme de Tencin” (“Doamna de Tencin”).
În scurt timp, romanele sale au început să apară în cele mai importante publicații pariziene, captând atenția cititorilor și a criticilor.
Între anii 1854–1858, a scris lucrarea “Gallery of Contemporaries” (“Galeria contemporanilor”): o serie de biografii satirice cuprinzând peste 100 de portrete ale unor celebrități ale vremii (George Sand, Hector Berlioz, Victor Hugo, Honoré de Balzac), scrieri pline de dezvăluiri acide care au stârnit opoziția presei, atrăgând dispute publice și numeroase procese, în urma cărora instanțele-l sancționase cu asprime.
De-a lungul carierei literare, a publicat circa 80 de romane și nuvele, peste 140 de biografii și 20 de piese de teatru.
Spre sfârșitul vieții, a suferit o transformare radicală: intrând în rândul Ordinului Dominican (un ordin călugăresc catolic mendicant: membrii căruia depun un jurământ de sărăcie radicală, refuzând orice proprietate personală sau comună și trăind exclusiv din munca lor și din pomana credincioșilor), a fost sfințit preot, mutându-se în Haiti (unde a profesat ca învățător în Port-au-Prince, decedând, la 13.02.1880, la vârsta de 67 de ani).
În lucrarea biografică (incisivă și satirică) “Lamartine” (publicată inițial în 1854–1855 în cadrul celebrei și controversatei colecții “Les Contemporains” / “Contemporanii”), Eugène de Mirecourt realizează un portret extrem de viu și tăios al marelui poet romantic, scriitor și politician Alphonse de Lamartine (numele complet: Alphonse Marie Louis de Prat de Lamartine), în 1829 devenit membru al Academiei franceze, combinând admirația literară cu o critică severă a ambițiilor și eșecurilor sale politice.
Explorând contradicțiile profunde ale lui Lamartine (un geniu melancolic și solitar, devenit brusc o figură centrală și motorul Revoluției Franceze din 1848), Mirecourt “redefinește”, în prefață, rolul unui biograf conștiincios: nu aducerea doar a laudelor oarbe, ci ridicarea vălului de pe slăbiciunile marilor oameni atunci când adevărul o cere. Astfel, spre deosebire de biografiile clasice, pur laudative, autorul îmbină momentele de admirație pentru Lamartine (geniul poetic al unuia dintre inițiatorii poeziei romantice franceze) cu dezvăluiri tăioase și critice despre slăbiciunile și viața sa.
Constituind un amestec de jurnalism satiric și portretizare literară, opera reprezintă un prețios document istoric pentru modul de percepere a marilor figuri ale romantismului francez de către contemporanii acestora. Edițiile ulterioare ale lucrării (precum cea din 1869) au fost completate pentru a include detalii emoționante despre declinul și înmormântarea discretă a lui Lamartine la Saint-Point.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte online «“Lamartine” de Eugène de Mirecourt în Biblioteca Muzeului Memorial O. Goga de la Ciucea», oferindu-vă spre lectură și vizionare o biografie jurnalistică și polemică dedicată pilonului central al romantismului francez, considerat adevăratul creator al poeziei lirice moderne în Franța, unuia dintre cele mai strălucite figuri ale romantismului în Franța, care, prin lirismul său melancolic și prin rolul crucial jucat în timpul Revoluției de la 1848, a marcat profund atât literatura sec. al XIX-lea, cât și istoria politică a țării. Opera acestui poet al emoțiilor delicate și spiritualizate, considerat creatorul poeziei lirice moderne în Franța, transformă sensibilitatea romantică într-o experiență profund spirituală, unde iubirea pământească se împletește cu aspirația către divinitate și eternitate.
Vă dorim lectură și vizionare plăcută!