Expoziție literară, fotografică și de artă plastică “Octavian Goga: ipostaze ale unei personalități”

(01.08.2025 – 31.08.2025)

“Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas.”


Considerând că un poet ar trebui să contribuie la “estetizarea” poeziei, la “inspirarea frumosului” (prin promovarea creației libere, funcționale și subiective), totodată asumându-și rolul unui “deschizător de drumuri”, al unui nou Mesia, al unui propovăduitor de credinţe şi idealuri, al unui continuator al tradiţiilor, în operele sale lirice publicistul O. Goga reliefează personaje de dascăli şi preoţi ideali, rupţi parcă din vechile icoane.

Calificând îndepărtarea de locurile natale şi de oamenii dragi drept o alunecare în haos, poetul, ziaristul și publicistul O. Goga compară dorul de casă cu o acută stare de melancolie, o conştientizare a imposibilităţii reintegrării fiinţei în temporalitate, o boală care, într-un final, determină pieirea sufletului.

Unul dintre reperele esențiale ale operei gogiene este mediul rural, satul şi ţăranul reprezentând, în concepția poetului, păstrătorii tradiţiei şi ai continuităţii, născătorii elementului original autohton, paradigme fundamentale ale societăţii româneşti.

Catalogând satul drept o realitate socială care trebuie redescoperită și redimensionată, printr-o mai bună distribuire de accente și prin acreditarea unei noi viziuni despre așezările rurale, O. Goga contribuie la “rescrierea” mitologiei satului românesc și demitizarea acestuia prin introducerea în viaţa reală.

Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția literară, fotografică și de artă plastică “Octavian Goga: ipostaze ale unei personalități”, în cadrul căreia sunt prezentate portrete și fotografii reprezentându-l în diverse ipostaze pe acest mare poet, publicist și politician, căruia Regele Carol al II-lea îi încredințase conducerea Guvernului într-o situație politică extrem de dificilă.

Expoziția poate fi admirată pe întreg parcursul lunii august, de marți până duminică, între orele 09.00 – 17.00.
Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!