Expoziția inedită de carte “Cărți în limba germană în Biblioteca lui Octavian Goga”

Unul din cele mai importante obiective ale valorificării bunurilor culturale deținute îl reprezintă popularizarea acestora, prin diverse metode și modalități; în special, organizarea expozițiilor tematice: un mod organizat de prezentare a colecțiilor sau a obiectelor de interes, grupate în jurul unui subiect central comun, menit să le ofere vizitatorilor o aprofundată experiență educațional narativă. 

Creând o conexiune între diferite bunuri culturale expuse, în vederea sublinierii unei idei, a unui concept sau a unei povești specifice, acestea facilitează înțelegerea și memorarea informației.

Reprezentând diverse naționalități și culturi (din Germania, Austria, Elveția, România etc.), scriitorii germani au contribuit la constituirea unei literaturi bogate și influente, numeroasele premii Nobel pentru literatură constituind o mărturie elocventă a realizărilor excepționale în acest domeniu și o recunoaștere a contribuțiilor semnificative la progresul umanității. Anume literatura și filosofia germană au avut un impact profund asupra autorilor români, modelându-le gândirea și formându-le competențele literar-artistice, competențe ce ne permit o comunicare eficientă, exprimarea într-un mod original a ideilor și emoțiilor, dar și conectarea cu alte culturi și perspective. 

Ocupând un loc aparte în rândurile ordonate ale geniilor literaturii mondiale, scriitorii germani au contribuit la propășirea culturii și societății europene prin diverse genuri literare, și filosofice.

Ferenc Molnár (12.01.1878, Budapesta – 01.04.1952, New York) este pseudonimul literar al publicistului și scriitorului maghiar Ferenc Neumann. Născut într-o familie înstărită de evrei (tatăl său, Mor Neumann, fiind un medic renumit), la vârsta de 18 ani, și-a început cariera în jurnalism și studiile de drept internațional la Universitatea din Geneva.

A făcut parte din colectivul redacțional al ziarului “Budapesti napló” (“Jurnalul Budapestei”), cu această ocazie schimbându-și numele german, pentru a putea fi perceput ca scriitor maghiar.

Peste mai mulți ani, Molnár s-a convertit la creștinism.

Celebritatea de scriitor i-a adus-o romanul “A Pál utcai fiúk” (“Băieții din strada Pál”), tradusă de V. Micu și apărută la “Editura Tineretului” din București în 1957.

Băieții, care se joacă după-amiaza pe maidanul din strada Pál, află că grupul “cămășilor roșii” care sălășluiesc în grădina botanică, cu liderul lor Feri Áts, se pregătesc să le ocupe terenul, pentru că au nevoie și ei de un teren de bătut mingea. În pregătirea atacului, János Boka este ales căpitan, toată lumea primește grad de ofițer, doar blondul cel slab, Ernő Nemecsek rămânând soldat. Astfel, două găști de copii din Budapesta (organizate cât se poate de militărește) pornesc un război crâncen pentru maidanul de pe strada Pál, lupta complicându-se arunci când unul dintre oamenii de încredere ai lui Boka se dovedește a fi un trădător, aliat cu dușmanul. Se fac planuri de război, se întocmesc strategii de luptă, se confecționează muniție, bătălia hotărâtoare dându-se într-o zi care va fi cea mai fericită, dar și cea mai tristă pentru băieții din strada Pál.

Între cele două tabere pornește un adevărat război, cu spioni, incursiuni în zona inamică, tactici militare și furat de steaguri, întrerupte doar de faptul că trebuie să meargă la școală și apoi să se întoarcă acasă.

În ziua bătăliei, Nemecsek, deja bolnav, având febră, fuge de acasă pentru a lua parte la luptă. Vede de pe o stivă de lemne că Feri Áts vrea să-și elibereze ilegal echipa sa prizonieră încuiată în colibă, își pierde brusc cunoștința și, în cădere doborându-l pe Áts, contribuie la victorie. Este numit apoi căpitan în semn de recunoaștere a meritelor sale, asociația de chituri eliberându-i o diplomă de onoare. Murind de pneumonie, Nemecsek nu mai află că în curând pe locul maidanului pentru care s-au luptat cu băieții va fi construită o casă cu patru etaje.

Imediat după prima ediție (1906), romanul a redefinit idealurile prieteniei și gândirea strategică, aprinzând imaginația tuturor puberilor și adolescenților din Ungaria.

Deși în mâinile altcuiva romanul ar putea fi o comedie (război între găști!) terminată melodramatic, Molnár Ferenc scrie o tragedie eroică care te face să-l iubești pe micul, curajosul, inimosul Nemecsek și să-i respecți pe conducătorii celor două tabere, generali care înțeleg și respectă idealurile de noblețe și onoare. În altă ordine de idei, romanul reprezintă și o critică a societății: în jurul conflictului, vedem lumea mergând înainte, fără să vadă sau să înțeleagă dramele petrecute fix sub nasul ei.

Manfred Kyber (18.02/01.03.1880, Riga, Imperiul Rus – 10.03.1933, Löwenstein, Germania) a fost in scriitor, critic de teatru, dramaturg, poet și traducător german de origine germano-baltică, devenit cunoscut mai ales pentru poveștile sale neobișnuite cu animale. Fiul unui moșier baltic, s-a certat cu tatăl său din cauza admirației sale pentru Heinrich Heine. După finalizarea studiilor secundare la Riga și Sankt Petersburg (fără a absolvi liceul), a început să studieze psihologia și filosofia naturală la Universitatea din Leipzig (1900). După decesul subit al tatălui (1902), a fost forțat a-și abandona studiile, în același an fiindu-i publicat primul volum de poezie. Mai târziu, s-a mutat la Berlin, unde a lucrat inițial ca editor și corector pentru o editură. În 1918, a călătorit la Riga, unde a preluat conducerea "Deutsche Volksbühne" ("Teatrul Poporului German"). În 1919, se mută, împreună cu soția, la Stuttgart, unde a lucrat în calitate de colaborator la revista Fabricii de Țigări "Waldorf-Astoria", redactor al "Unionsverlag" ("Editura Union"), critic de teatru independent pentru "Kunstführer" ("Ghid de Artă"), "Schwäbischer Merkur" ("Merkurul Șvab") și Editura "Walter Seifert", ținând prelegeri (ulterior publicate) despre ocultism la centrul de educație pentru adulți. În 1922, a divorțat, un an mai târziu plecând, împreună cu fiica sa adoptivă, la Löwenstein, unde a trăit în circumstanțe modeste și în singurătate (autoimpusă).

În 1933, a fost înmormântat în Löwenstein, în cimitirul din pădure, lângă mormântul faimoasei “văzătoare din Prevorst”, Friederike Hauffe.

Cartea sa “Gesammelte Tiergeschichten. Unter Tieren und Neue Tiergeschichten” (“Povești culese despre animale. Printre animale și noi povești despre animale”) reprezintă o colecție de povestiri despre și cu animale ale unui autor relativ cunoscut la vremea respectivă pentru acest gen literar.

O altă apariție editorială expusă, B. L. Jacot und D. M. B. Collier: “Marconi. Beherrscher des Äthers” (“Marconi. Maestrul eterului”), ne relatează biografia inginerului și fizicianului Guglielmo Marconi (25.04.1874, Bologna, Regatul Italiei – 20.07.1937, Roma, Regatul Italiei), inventatorul telegrafiei fără fir și al antenei de emisie legate electric la pământ (unde radio), cel căruia în 1909 i s-a decernat, împreună cu Karl Ferdinand Braun, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Cartea scriitorului, istoricului de teatru și libretistului austriac, ex-directorului Bibliotecii Național a Austriei Joseph Gregor (26.10.1888, Cernăuți, capitala Ducatului Bucovinei, o provincie administrativă din Imperiul Austriac – 12.10.1960, Viena) intitulată “Das spanische Welttheater. Weltanschauung, Politik und Kunst im Zeitalter der Habsburger” (“Teatrul mondial spaniol: viziune asupra lumii, politică și artă în epoca Habsburgilor”) este un tratat despre “Siglo de Oro”: o perioadă de înflorire culturală în Spania care se întinde aproximativ de la sfârșitul sec. al XY-lea până la sfârșitul sec. al XV-lea, coincizând cu perioadele Renașterii și Barocului. Se consideră că începe odată cu publicarea (1492) “Gramaticii limbii castiliene” a lui Elio Antonio de Nebrija (gramatician, exeget biblic, unul dintre cei mai străluciți latiniști ai vremii și unul dintre întemeietorii studiului comparat al Scripturii) și se încheie odată cu moartea lui Pedro Calderón de la Barca (1681), un important poet și dramaturg spaniol. Volumul a apărut la editura importantului editor și anticar austriac de origine evreiască Herbert Reichner, care din 1934 a editat lucrările scriitorului, jurnalistului și biografului austriac Stefan Zweig, opozant fățiș al dictaturii naziste, exilat în 1938. A fost incinerat la Der Friedhof Feuerhalle Simmering (Cimitirul Feuerhalle Simmering), un cimitir cu aproximativ 42.000 de morminte, cu arcade și nișe de columbariu. Fiul său, Čestmír Gregor (14.05.1926 – 02.03.2011) a fost un compozitor, teoretician și publicist ceh, cariera de compozitor a căruia a durat din 1942 până în 2005, cuprinzând o varietate de stiluri și formate.

Cartea scriitorului, umoristului, criticului literar și pictorului francez Paul Reboux născut André Amilet (21.05.1877, Paris – 14.02.1963, Nisa) “Josephine. Leben und Liebe einer Kaiserin” (“Josephine. Viața și dragostea unei împărătese”), conținând o biografie a soției lui Napoleon Bionapate, este tradusă din franceză de către Alfons Freiherr von Czibulka, artist plastic și scriitor ceh-austriac apropiat regimului nazist, fiul generalului Freiherr Hubert von Czibulka, cofondatorul revistei de fantezie “Der Orchideengarten” (“Grădina de orhidee”).

Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte “Cărți în limba germană în Biblioteca lui Octavian Goga” (expoziție online), expoziție cuprinzând câteva apariții editoriale în “limba lui Goethe, Marx, Nietzsche și Kafka”.

Vă dorim vizionare placută!