Orar
:
Luni
: Inchis
Marti-Duminica
: 9-17,
Ultima intratre
16.30
Localitatea
CIUCEA,
Strada
PRINCIPALA, Nr.4, Judetul
CLUJ
Tel 0770278806
Consiliul Judetean Cluj
Home
Patrimoniu
Domeniul Octavian Goga
Locatarii de la Ciucea
Patrimoniu Mobil
Colectii
Tezaur
EVENIMENTE
Media
Video
Presa
Expozitii
Guestbook
Contact
EVENIMENTE
/
«Dekameron» de Mikszáth Kálmán în Biblioteca O. Goga
«Dekameron» de Mikszáth Kálmán în Biblioteca O. Goga
Un clasic al literaturii maghiare și europene,
Mikszáth Kálmán
este unul dintre cei mai faimoși scriitori maghiari ai secolelor XIX-XX, opera căruia se distinge prin umorul ușor de recunoscut, binevoitor, adesea trist sau ironic, prin dezvoltarea atentă a unor personaje diverse și colorate (uneori cu mai multe replici precise), ptintr-o intrigă vie împletită cu intrigi secundare și retrospective.
Cea mai frapantă trăsătură a operei scriitorului este atitudinea sa detașată, adesea exprimată în mod deliberat, față de operele sale.
Departe de a fi moralizator, de a pune vreo presiune asupra cititorului sau de a-i impune opinia, Mikszáth Kálmán se limitează la descrieri sau la cele mai scurte remarci posibile în numele său sau al personajelor.
În același timp, nu este deloc departe de problemele societății din acea vreme, arătând clar problemele țărănimii sărace, lupta patrioților maghiari (pe care-i simpatiza, fiind el însuși patriot), dar și limitele funcționarilor și ale nobilimii. Scriitorul nu etichetează pe nimeni: un țăran în operele sale poate fi o persoană evident negativă, iar un nobil poate fi un personaj foarte atractiv.
Evocă rareori elementele maiestuoase, limitându-se la descrierea naturii, constant alăturate omului. Găsind frumusețe în realitatea cotidiană, nuanțează adesea sentimentele și experiențele personajelor cu peisajele sale.
Personajele feminine principale ale romanticului pronunțat Mikszáth Kálmán, fete tinere pure și inocente, sunt destul de uniforme, faptul respectiv datorându-se, probabil, imaginii soției care adesea-i servise drept prototip pentru acestea.
Totuși, în ciuda unui romantism coexistent în operele sale cu realismul, Mikszáth este departe de ipocrizie, reușind a combina cu succes tristul și amuzantul, realitatea și fantezia, reflecțiile și descrierile. Operele lui lasă senzația profundei înțelepciuni lumești a scriitorului, transmisă printr-un limbaj adesea emfatic simplu, analfabet sau, dimpotrivă, prin limbajul emfatic pompos al personajelor din opere, intercalat cu expresii latine.
Un maestru al metaforelor și al analogiilor potrivite, puse în gura personajelor sale, scriitorul (care stăpânește cele mai fine nuanțe ale limbilor maghiară și slovacă), reușește în mod special atât dialogurile surprinzător de vii și caracteristice personajelor descrise, cât și trăsăturile personajelor observate subtil, delectându-și cititorii cu o satiră vie, uneori caustică, caracterizată din punct de vedere stilistic printr-o ironie fină, o exagerare caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de aparență absurdă.
Unul dintre cei mai renumiți nuveliști ai literaturii maghiare și universale, Mikszáth Kálmán poate fi plasat, pe bună dreptate, alături de Móricz Zsigmond, Kosztolányi Dezső, Frigyes Karinthy, Giovanni Boccaccio, Guy de Maupassant, Anton Cehov, Thomas Mann, Franz Kafka, Jorge Luis Borges. O mărturie elocventă în acest sens constituie
“Dekameron”
, operă literară prezentându-ne personajele în vâltoarea vieții cotidiene, în diverse situații luând turnuri neașteptate, mereu surprinzând momente esențiale ale problemelor expuse într-o manieră juvenilă.
În volumele sale Mikszáth Kálmán semnează nuvele precum
“A Kék kakas a Kerepesi úton”
(
“Cocoșul albastru de pe calea Kerepes”
),
A 68-ik számú ház lakói”
“ (
“Locuitorii casei de la numărul 68”
),
“A grófi csészék”
(
“Ceștile grofilor”
),
“Annát keresik”
(
“Ana este căutată”
),
“A fátyol”
(
“Vălul”
),
“Miniszter kerestetik”
(
“În căutare de ministru”
),
“Pisera bácsi kalandjai”
(
“Aventurile lui nenea Pisera”
),
“Regény a vasúton”
(
“Roman pe calea ferată”
),
“Éji séták és éji alakok”
(
“Plimbări și personaje nocturne”
) etc.
Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte
“«Dekameron» de Mikszáth Kálmán în Biblioteca O. Goga”
, în cadrul căreia sunt prezentate cele două volume ale renumitei opere literare.
Expoziția poate fi admirată pe întreg parcursul lunii august,
de marți până duminică, între orele 09.00 – 17.00.
Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!
Tweet
Inapoi
Evenimente
TURUL MUZEULUI