Expoziția temporară de carte “Alte scrieri” din Biblioteca poetului O. Goga

(12.04.2025 – 12.05.2025)

Considerată de către mulți literați drept o cameră de singurătate și melancolie, biblioteca unui poet este deseori comparată cu interiorul inimii în care se intră de câteva ori pe zi...

Un soi de autobiografie multietajată, cu opere păstrând însemnări scrijelite pe margini, biblioteca unui poet sau scriitor este aidoma unui organism viu unde cărțile sunt ordonate inclusiv după momentul achiziționării sau al citirii cărților, asemenea unei oglinzi a preocupărilor sale literare, a obsesiilor și a dorințelor nepotolite de învățare continuă.
Din multitudinea și diversitatea operelor din Bibliotecă poetului Octavian Goga (o impunătoare colecție de cărți și periodice compusă din peste 6.000 de volume scrise în română, germană, maghiară, latină, engleză și franceză) fac parte și o mulțime de romane aparținând unor autori consacrați.

Scriitorul francez Romain Rolland, doctor în litere (1895), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1915 (“ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane”), a studiat, în copilărie, pianul, moștenind dragostea pentru muzică de la mama sa. Muzica a fost una dintre temele preferate ale scriitorului care, după absolvirea Școlii Normale Superioare din Paris (unde familia se mutase de la Clamecy pentru a facilita educația băiatului), își continuase studiile muzicale la Sorbona. În 1901, la 6 ani după susținerea primei disertații de doctorat despre muzică (lucrare intitulată “Histoire de l'opéra avant Lully et Scarlatti”) la Sorbona (unde între anii 1904 – 1912 predase istoria muzicii), a fondat, împreună cu Pierre Aubry, revista “Revue d'histoire et de critique musicales”, în care publicase mai multe articole din domeniu, printre cele mai remarcabile opere de muzicologie enumerându-se și monografia “Musiciens d'aujourd'hui” (“Muzicienii contemporani”), editată, în 1919, la editura pariziană “Librairie Hachette”. Ediția examinează eseuri muzicale și istorice care descriu în mod expresiv și viu unor personalități precum Camille Saint-Saëns, Richard Strauss, Wagner, Berlioz și alți compozitori celebri din Europa de Vest din secolul al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea.

Cele două opere ale lui Léon Daudet (“Le stupide XIXe siècle” și “L' agonie du regime”) au văzut lumina tiparului la aceeași editură pariziană (“Nouvelle Librairie Nationale”), în anii 1922 și, respectiv, 1925. Critic literar, publicist, polemist, romancier și memorist, Léon (fiul scriitorului francez Alphonse Daudet și al soției și coautorului acestuia, scriitoarea franceză Julie Daudet, născută Allard) și-a scris memoriile cu relevanță istorică folosind cărți jurnalistice ce le-au repetat parțial. Potrivit unei opinii curente, sec. al XIX-lea este considerat drept secolul progresului şi al democrației, apărând ca un mit cu dublu versant: pe de o parte, viziunea elogioasă, exaltantă care absolutizează dimensiunea pozitivă, iar pe de altă parte, viziunea depreciativă, demolatoare.  

Cartea lui Pierre Arétin “Guichardin, Benvenuto Cellini” (editată la editura “Desclée de Brouwer” din capitala Franței în 1937) este dedicată florentinului Benvenuto Cellini (01.11.1500 – 13.02.1571), giuvaiergiu, sculptor și un renumit reprezentant al manierismului italian, redescoperit după câteva secole și considerat, actualmente, drept unul dintre cei mai mari sculptori, un “uomo universale” tipic al renașterii italiene care a influențat perioada “Renaissance-ului”  ca manierist, sculptor, bijutier, scriitor și compozitor.

Influentul tratat intitulat “Les parties de l'art. L'art byzantin” (Paris, “Henri Laurens, éditeur, 6, rue de Tournon”, 1924) al istoricului francez specializat în studii bizantine Louis René Bréhier (05.08.1868 – 13.10.1951), specialist în iconografia bizantină, profesor de istorie antică și medievală la Universitatea din Clermont-Ferrand, membru al “Académie des Inscriptions et Belles-Lettres” și Ofițer al Legiunii de Onoare, este consacrat, în special, istoriei bizantine, puse în premieră într-o lumină atât de vie. Obiceiurile și modul de viață redate în această carte nu fuseseră relatate cu atâta lux de amănunte până la apariția acesteia. De facto, anume istoriografiei bizantine îi datorăm cultivarea îndeosebi a celor două genuri de lucrări istorice, deosebite între ele: istoria propriu-zisă şi cronica (sau cronograful).

Expoziția temporară de carte “Alte scrieri” poate fi admirată în perioada 12.04.2025 – 12.05.2025.
Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!