Aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea Muzeului Memorial "Octavian Goga"

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurare Muzeul Memorial „Octavian Goga” în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează o serie de acțiuni culturale dedicate acestui important eveniment, ce se vor desfășura după următorul program:
Joi, 7 septembrie 2017 la ora 15 va avea loc la Galeria ARTE  din Cluj-Napoca, str. Vasile Alecsandri nr.1, vernisajul expoziției de fotografie documentară „Muzeul Memorial Octavian Goga - 50 de ani de existență“;
În zilele de 14-15 septembrie 2017 evenimentele culturale dedicate semicentenarului se vor desfășura la sediul Muzeului Memorial „Octavian Goga” din localitatea Ciucea, str. Principală nr. 4, după următorul program:
Joi, 14 septembrie 2017 , ora 12 - deschiderea oficială.
La ora 13 va avea loc un moment dedicat evocării celor care și-au închinat activitatea existenței și dezvoltării muzeului;
La ora 14.30. va avea loc vernisajul “Valori ale Colecției Goga”, unde în sala de expoziții temporare din Castel, vor fi expuse picturi care fac parte din patrimoniul cultural național.
La ora 15 va avea loc vernisajul expoziției Retrospectiva taberelor de artă ale Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj- Napoca la Ciucea.
Vernisajul va fi urmat de ediția aniversară dedicată evenimentului celebrat a Cenaclului literar-artistic „Steaua fără nume” al Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj, coordonat de poetul şi jurnalistul Sorin Grecu.
Vineri, 15 septembrie 2017, tot la sediul Muzeului Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, începând cu ora 17 va avea loc un Spectacol aniversar de muzică populară și ușoară susținut de formațiile și artiștii Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj- Napoca.
Avem plăcerea și onoarea de a vă invita să ne fiți alături și să  luați parte la evenimentele  prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea Muzeului Memorial „Octavian Goga” .  Intrarea este liberă!
 
Vă așteptăm cu drag!